Comunicat. A sasea editie a Congresului International al Pacientilor cu Hepatite Virale.

Asociatia SANO-HEP organizeaza cea de a sasea editie a Congresului International al Pacientilor cu Hepatite Virale cu tema „Hepatitele virale cronice – o abordare integrata in cadrul serviciilor de sanatate din Romania”, la Brasov, complex Aro Palace in perioada 17-18 mai 2013. Continuă să citești

COMUNICAT DE PRESĂ – LEGEA SĂNĂTĂŢII ÎN VIZIUNEA ASOCIAŢIILOR DE PACIENŢI

Vineri, 11 mai 2012, la Prefectura Braşov a avut loc o masa rotundă între 14 asociaţii, federaţii de pacienţi şi specialişti din domeniul Sănătăţii cu tema “Colaborarea între asociaţiile de pacienţi, propuneri privind legea Sănătăţii şi calitatea actului medical în sistemul sanitar romanesc”, organizată de Asociaţia Sano-hep Romania, membru Alianţa pentru Sănătate din Romȃnia.
La eveniment au participat personalitaţi importante din domeniul Sănătăţii şi din mediul politic şi s-au atins subiecte precum accesul la tratament, costurile şi calitatea serviciilor medicale, importanţa, eficienţa şi implementarea reţetei electronice, apararea drepturilor pacienţilor în contextul noului proiect de lege a Sănătăţii, colaborarea între asociaţiile de pacienţi – exemple de buna practică.

Domnul Dr. Emilian Imbri, consilier Ministerul Sănătăţii, a transmis mesajul Ministrului Sănătăţii, afirmȃnd că nu vor fi schimbari majore în noul proiect de lege a Sănătăţii cu privire la unităţile spitalicesti şi la asigurări. Proiectul de reformare sanitară se va realiza la toate nivelurile de asistenţă medicală, existȃnd schimbări în extinderea posibilităţii de accesare a mai multor forme de finanţare şi introducerea asigurărilor voluntare. In vederea colectării de fonduri, se doreşte reorganizarea spitalelor de stat în asociaţii şi fundaţii şi acordarea de servicii de către acestea de servicii medicale în regim privat (eventual cu coplată). Legea va intra în dezbatere publică la începutul lunii iulie pe parcursul a două luni (sfarşitul lunii august). Referitor la oferta de servicii medicale, s-a precizat că se doreşte prin noua lege să se îmbunăţească accesul populaţiei la servicii de Sănătate de calitate superioară celor existente şi să se concentreze pe siguranţa pacientului.

Au mai fost discutate problemele principale ale sistemului de sănătate: subfinanţarea (procent mic dintr-un PIB mic) şi pierderile din sistem (banul nu urmează pacientul). Domnul Dr. Neculoiu, manager Spitalul Judeţean Brasov, a atras atenţia asupra problemelor cu care se confruntă spitalele publice prin deschiderea de noi spitale private care atrag personalul de la spitalele de stat şi îngrădesc astfel accesul pacientului la serviciile medicale publice, periclitȃndu-i siguranţa (salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune). Decontarea de servicii ar trebui sa fie aceeaşi, indiferent de sistemul public şi privat şi consideră că sistemul public este defavorizat prin redirecţionarea cazurilor grave. Spitalul public înca mai asigură siguranţa pacienţilor prin asigurarea accesului pacienţilor indiferent de venit la servicii de sănătate.

Domnul Vasile Barbu, Preşedinte Asociaţia Naţionala pentru Protecţia Pacienţilor, ne-a informat despre deficienţele în calcularea DRG-ului din cauza istoricului viciat de datele furnizate de către unităţile spitalicesti publice şi a salutat demersul Domnului Ministru Cepoi de a transparentiza circuitul fondurilor din sistemul de sănătate, începȃnd cu Ministerul de Finanţe Publice – este normal ca banii sa urmeze pacientul. Sperăm să se facă rectificarea bugetara pe Sănătate avȃnd în vedere nevoile acute de servicii de Sănătate ale populaţiei. Nu se poate discuta de sustenabilitate financiară a sistemului de Sănătate şi de calitate a serviciilor de Sănătate fără alocarea unui procent mai mic de 8% din PIB. In condiţiile în care alocăm 200Euro/pacient/an faţă de 2-3000euro/pacient/an în celalalte ţări europene nu putem discuta de acelaşi nivel de servicii de sănătate precum în celelalte ţări europene. De asemenea, nu putem discuta de un sistem privat de asigurări de sănătate fără un fond privat de asigurări de sănătate.

Domnul Dr. Cosmin Alexandrescu, Preşedinte Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator consideră că e nevoie ca şi politicul să îşi asume faptul ca nevoile actuale ale pacienţilor nu pot fi acoperite cu cantitatea de bani existentă. Economia în sistemul de sănătate poate fi realizată maximizand rolul prevenţiei şi întarirea reţelei primare şi secundare pentru a putea rezolva un număr mai mare de cazuri şi a reduce scăderea presiunii asupra unităţilor spitaliceşti (reducerea numărului de spitalizări). De asemenea, a adus în discutie posibilitatea stabilirii unor preţuri de referinţă care să aducă la un numitor comun costurile serviciilor medicale care în acest moment sunt subevaluate şi pot determina închiderea mai multor cabinete medicale individuale. Toţi furnizorii de servicii medicale care sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătatesunt obligaţi sa subvenţioneze mascat din cauza unor preţuri mult prea mici faţa de costurile reale ale realizarii serviciilor respective.

Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Braşov ne-au adus la cunostinţă informatizarea spitalelor publice pentru a controla raportul cost-eficienţă.

Domnul Dr. Imbri a mai adus în discuţie şi asitenţa medicală transfrontalieră care presupune liberul transfer al pacienţilor în graniţele UE şi armonizarea legislaţiei şi decontărilor între casele de asigurări şi unitaţile medicale din toate ţarile europene pȃnă în octombrie 2013. In vederea implementării acestei directive, Ministerul Sănătăţii a demarat procesul de uniformizarea/alinierea costurilor actului medical indiferent de unitatea medicala unde este desfasurat. Acest lucru este foarte dificil de facut din cauza includerii în costul actului medical a costurilor de intreţinere şi salarizare foarte diferite în functie de unitatea în care se desfaşoară actul medical. Organizaţiile de pacienţi trebuie să vină cu informaţii utile dar să nu înlocuiască aportul experţilor din instituţiile publice. Noua lege este o încercare prin care statul îşi asumă modalitatea în care poate acoperi nevoile pacienţilor.

Doamna Farm. Rodica Ioniţă, Preşedinte Federaţia Farmacia a accentuat faptul că privatizarea excesivă a determinat încurajarea exagerată a consumului. Criza medicamentului este datorată în mare parte exporturilor paralele care a luat o amploare extraordinară. Nu există prevăzut în lege nicio metodă de protecţie a pacienţilor şi asigurarea consumului intern înainte de export. Diferenţa mare de timp de la facturare şi plata facturilor determină exporturile paralale, motiv pentru care este nevoie să acţionăm la cauză şi nu la efect.

Domnul Gheorghe Ionescu, Preşedinte Asociaţia Sano-Hep Romȃnia a concluzionat nevoia de menţinerea canalelor deschise de dialog cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii iar Domnul Cristian Hotoboc, Preşedinte Alianţa pentru Sănătate din Romȃnia, în calitate de moderator al mesei rotunde, a asigurat participanţii la dezbatere de colectarea, centralizarea şi susţinerea punctelor de vedere ale organizaţiilor de pacienţi prezente în relaţia cu Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de sănătate.

Participanţi:

– Dr. Emilian Imbri – consilier Ministrul Sănătăţii
– Ion Ochi – VicePreşedinte CJ Braşov
– Ion Diniţă – Preşedinte PC Braşov
– Marius Neculoiu – Manager Spitalul Clinic de Urgenţă Braşov
– Gabriel Stanciu – Director DSP din cadrul Consiliului Judeţean Braşov
– Dr. Elemer Wuszinzky – Preşedinte Director General CJAS Brasov
– Sebastian Grapă – Preşedinte Comisia de Sănătate din cadrul CJ Braşov
– Dr. Camelia Popa – Medic-şef CJAS Braşov
– Cristian Hotoboc – Preşedinte Alianţa pentru Sănătate din Romȃnia
– Vasile Barbu – Preşedinte Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor din Romȃnia
– Dr. Cosmin Alexandrescu – Preşedinte Asociaţia Profesională a Medicilor pe Ambulatoriu
– Tache Gheorghe – Preşedinte C.O.P.A.C. (Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice)
– Cristian Rosu – Preşedinte U.N.O.P.A. (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/ŞI DA)
– Dan Răican – Preşedinte Asociaţia AntiParkinson
– Ion Badea – VicePreşedinte Asociaţia LiverTrans
– Gheorghe Ionescu – Preşedinte Asociaţia SANO-HEP Romȃnia
– Eduard Dobre – Dir. Executiv Patronatul furnizorilor de servicii paraclinice PALMED
– Dr. Cristina Miron – medic medicina muncii
– Dr. Lenuta Butca – medic de familie
– Raluca Ionescu – Laboratorul de analize medicale Biossan
– Rodica Ioniţă – Preşedinte Federaţia Farmacia
– Pop Mihaela – Director General Federaţia Farmacia
– Anca Surugiu – Director Executiv Alianţa pentru Sănătate din Romȃnia
– Madalina Mezei – PR Manager Asociaţia Sano-hep Romania

Va mulţumim pentru interesul manifestat de activităţile desfăşurate atȃt de Alianţa pentru Sănătate din Romȃnia cȃt şi de organizaţiile sale membre şi vă vom ţine la curent cu rezultatele acestora.

Cu stimă,
Cristian Hotoboc
Preşedinte Alianta pentru Sănătate din Romȃnia
[email protected]
www.aliantapentrusanatate.ro

Sano-Hep vrea filiale în toate județele

SanoHep vrea filiale în toate județele SanoHep, asociaţia pacienţilor cu afecţiuni hepatice, a reuşit în cei zece ani de la înfiinţare să aducă îmbunătăţiri semnificative în viața bolnavilor cu hepatită.

Astfel, printre succesele SanoHep se numără eliminarea criteriului de vârstă pentru intrarea în programul de tratament subvenţionat (trebuia ca pacienţii să nu aibă mai mult de 65 de ani), accesul mai bun la tratament al pacienţilor prin înlocuirea fibrozei ficatului 3 cu fibroza ficatului 2 în criteriile de probare a tratamentului, şi reducerea timpului petrecut de pacienţi pe listele de aşteptare de la 20 de luni la 8 – 10 luni. Continuă să citești